Prima saptamana de re-creere

A trecut prima saptamana de cand re-existam impreuna; experienta administrarii unui blog este frumoasa cand ai timp si frustranta cand nu (ai timp).  Verificarea mailului pe mobil era un obicei mai vechi, dar saptamana ce a trecut a devenit oarecum chinuitoare.-
Sincer, sper din toata inima sa reusim sa ne adunam mai multi; se pare ca multi sunt in tari straine...Noi (Pop) ne-am hotarat sa mai ramanem aici o vreme, dar in niciun caz pentru ca "sa stingem lumina" - vorba anilor 80'
Astept cu nerabdare propagarea mesajului acestui blog si eventual commenturi despre cei pe care ii mai stim pe aproape, sau despre care am auzit ca ar fi... pe nu stiu unde.
De cand scriu si ma uit la pozele acestea vechi, aproape ca imi aduc aminte si de mirosul clasei si a parchetului prafuit...
Maine promit sa re-editez catalogul cu noutatile si detaliile puse la punct.

Tavi.

... și alții

În LMV în perioada „noastră” ne-am intersectat cu persoane care nu au făcut parte din inegalabilul XIIC dar care erau remarcabile și cu care m-am mai întîlnit sau măcar am avut ocazia să aflu ce-au devenit. Într-un comentariu, Octavian a amintit de Dodo (Dragoș Dumitriu), mai mic cu un an ca noi. Mai mari ca noi au fost printre alții:
Nicolae „Nae” Caranfil - regizor cunoscut
Cristian Moraru - critic literar, acum prof. în SUA
Vlad Djamo - cunoscut acum ca dramaturg sub numele Vlad Zografi

Odată cu noi, în clasă paralelă a fost Radu Georgescu - a făcut carieră de scriitor în Suedia, a publicat două romane și la noi, acum e în SUA

Mai mici:
Tudor Petruț - acum regizor de film în SUA
Radu Mihai -matematician, mare jucător de bridge încă din liceu, a devenit campion național la acest joc împreună cu soția lui, am jucat de multe ori cu el pînă în 2006 cînd eu m-am retras din bridgeul competițional din motive părintești
Bogdan Hrib - ulterior romancier și editor de succes - directorul editurii Tritonic

SENS UNIC

De la Silvana citire:

SENS UNIC

Știu. Am dat bir cu fugiții. O hotărâre dificilă dar necesară. Ritmul matematicilor și fizicilor era prea impetuos pentru mine, nelăsându-mi timp pentru partidele de echitație mult preferabile. Integralele erau, într-adevăr, înfricoșătoare, respectul pentru doamna Stan, imens, mediile mediocre la mai sus amintitele materii de căpătâi (parcă tot „căpătîi” îmi vine a scrie), umilitoare. Colac peste pupăză, îmi ieșeau și niște caricaturi de piese când făceam pe frezoarea.

Am avut parte, astfel, numai de un sfert, ¼, 25% din viața de liceu la Mișu. Care, însă, mi s-a întipărit în minte ca fiind cea mai intensă - pe plan școlar – perioadă a adolescenței mele. La cor, la cenaclu, la ceaiuri; camaraderie la superlativ.

Hașdeul a fost, în comparație, o mâncare fără sare. A.S.E., în continuare, începutul plafonării. Nu le-am dus la bun sfârșit (facultate, plafonare), ci... am dat, din nou, bir cu fugiții. Am ajuns pe meleaguri și în situații în care mi-au fost încercate la maximum reflexele de supraviețuire.

Cum ar fi fost dacă aș fi rămas în România?

Nu știu. Nici măcar nu vreau să-mi imaginez. Am aruncat demult ancora în propria-mi biografie, unde se pare că sunt, mai mereu, pe plecate. Un exercițiu, ca dealtfel, deloc dăunător. Amintirile mi le păstrez, pe cât posibil, intacte. Și prăfuite. Dintre ele ies acum la lumină cele care au protagoniști pe colegii mei din clasa a-IX-a. V-am recunoscut pe toți. Am stat în cumpănă în fața unei singure fotografii; nu puteam să-mi amintesc cine era colega aceea: Mă regăsisem!

Să știți că în ceea ce mă privește, nu au trecut DECÂT treizeci de ani...

Sugestii pentru Octavian

Pentru că mie nu-mi permite formatul să adaug gadgeturi mă gîndesc că ar fi bine să pui tu un contor de vizitatori.
Mă gîndesc să facem și un catalog al profilor nume-materie predată.
Nu va fi ușor, eu i-am cam uitat, dar putem încerca.

Mici rectificări la catalog

Petre Brighitta (și nu Cristina), pianista noastră, ulterior actriță iar apoi... nu mai știu.
Pe catalog 1981 mai lipsesc 3 nume. Unul este al Gretei. Greta-Carmen... și mai cum?
Altul e Oprea Dan Ioan (inginer de instalatii ulterior). Cine lipsește?

Numele meu oficial era și mai e Gîrbea Horia-Răzvan cu î (că în 62 așa se scriau toate numele, inclusiv România). Părinții erau cu â firește, de aceea semnez cărțile cu â. Eram la Catalog între Georgescu Cristina și Grecu Marius Cristian (ulterior și coleg de facultate cu mine).

Dintre cei care au fost doar o vreme cu noi: Silvana Todea (azi Depounti) și Daniela... ceva cu T. (Tabaraș?), prietena apropiată a Andrei.

Multumiri memoriei colective extinse

Cu ajutorul lui Horia si a lui Bogdan Dumitrescu am reusit sa pun in pagina si catalogul;
Acum, ca la vanatoare si pescuit, ne punem pe asteptat!
Tavi

Bucurii retard

Sunt foarte incantat pentru ca intr-un timp atat de scurt, totusi ne-am mobilizat. probabil lucrurile se vor aseza si ne vom regasi, ajunsi la jumatatea vietii uitandu-ne cand inapoi, cand inainte.
Am descoperit ca blogul poate avea maxim 100 de autori, ceea ce excede numarul de autori posibili; am trimis invitatii catre cei ce au avut adresa de mail proprie transmisa pe ******;
Va asteptam, in continuare, pe toti cu idei si initiative.

Poze de la Bogdan Dumitrescu, alias Coco

"As Time Goes By" - Horia Garbea 12C

„As Time Goes By”

În mod destul de ciudat, sau poate nu, amintirile din liceu s-au estompat destul de mult. Cele din facultate mi s-au șters însă aproape de tot. Cu excepția, din fericire, a materiei predate. Poate sub presiunea evenimentelor care au urmat îndată după liceu: șocul facultății cu un mediu social mult mai pestriț decît cel din liceu între colegi, dar și cu profesori de alt calibru, mai ales la materii tehnice, unde la liceu predau niște inginerași fugiți din fabrici. Apoi intrarea în lumea literară pe care voiam s-o cuceresc și ostilitatea celor din jur, care acum îngălbenește prin filele de la CNSAS.

Nu mi-am cerut dosarul, mi-ajunge patalamaua că n-am avut relații cu instituția. Pe cei care au scris îi va judeca doar D, eu nu am vocația. Din liceu îmi amintesc strict chestiile extra-curriculare cum se zice acum: singurul meci „oficial” în care am apărat poarta echipei 11C și destule la care am fost spectator, niște done de bridge cu scorul scris pe tablă cu creta, niște meciuri de badminton, gazeta de perete, sesiunile de developat poze și memorabila -în sine- zugrăvire a clasei. Desigur și frumoasa bibliotecă unde am citit ore în șir și pe care am revăzut-o, ca invitat, recent.

Dintre orele de curs efective îmi amintesc doar una de română la care am prezentat piesa „Răceala” de Sorescu, ce nu era în programă, și una de sociologie sau cam așa ceva în care am scris primul meu poem serios, ce figurează în volumul de debut din 1993. Anumite materii care sigur erau în programă: biologie, chimie, geografie, istorie nu mi-au lăsat nicio amintire: nici „tehnică” (materia predată), nici sentimentală. Poate unele idei au rămas fără a mai reține de unde le am. Difuz. Știu sigur că am făcut „Rezistența” cu un tip care arbitra și meciuri de fotbal. Dar nu am nicio noțiune de atunci a materiei pe care o predau eu azi și din care îmi cîștig în modul cel mai concret existența.

Am fost odată cu Gina la TVR la o emisiune la care Mircea Sântimbreanu întreba elevii „ce vor fi ei în anul 2000” (eram în 1980 cred). Eu i-am zis bătrînului – cum mi se părea, deși avea 54 de ani – că voi fi scriitor. El m-a prevenit de ce dificultăți mă așteaptă. Cînd îl întîlneam apoi, după 90, făcea haz: ziceai că o să ai două cărți în 2000, uite e `98 și ai vreo șapte! Ce nu știam niciunul, era că el nu va prinde anul 2000. I-au lipsit vreo 3 luni.  

Presupun că mulți dintre profesori sau stins. Plecarea lor mi-a rămas neștiută și indiferentă cînd mă gîndesc la cîți prieteni am pierdut dintre colegii de scris și dintre mentorii mei, începînd cu Ulici și Naghiu, D. Solomon și Ghițulescu și alții, zeci. Îmi amintesc concret, ca profesori, poate și pentru că le-am întîlnit după aceea mai des, dar cert și pentru vocația lor de doamnele Paula Litman, ulterior redactor la Hasefer (ne vedeam la fiecare tîrg de carte, acum s-a retras de acolo), și Anca Stan de la care îmi pare rău că n-am învățat mare lucru în domeniul strict al matematicii. Mi se pare acum ca și atunci că programa era tîmpită, punea accent pe structuri algebrice și analiză, dar o analiză piezișă. Din fericire, la facultate, în trei cursuri mi s-au scos astea din cap. Am dat ani de zile meditații la matematică (mai exact 1982-1990) și la fizică la care în facultate eram as, lucru pe care în LMV nu l-a observat nimeni. Acum predau și matematică aplicată și mă mir încă de stupiditatea programei liceale. Un inginer, un biolog, un medic nu au ce face cu acele noțiuni și de-asta nici nu se învață și ajung la facultate bîtă, de trebuie să-i conving cu greu că integrala nu e un monstru înfricoșător, ci o biată suprafață care se poate aproxima printr-o sumă de dreptunghiuri.

Așa că și uitarea, fiind „scrisă în legile omenești”, aștept amintirile care îmi vor stîrni alte amintiri. Pentru că, orice s-ar spune, nu mai știu exact cum era, dar era bine, era un timp edenic, atît de scurt totuși într-o viață care s-a grăbit atît de tare de-atunci.

(cîntecul din titlu a fost compus de Herman Hupfeld în 1931 și a devenit celebru în 1942 cînd Dooly Wilson, personajul Sam l-a cîntat în filmul „Casablanca” unde era laimotiv).

Horia Gârbea, elev, clasa 12 C

un site ....ce sa zic, din ziua de azi

http://www.cnmv.ro/

poze de la Dan Ispas

le adaog fara comentarii

cadou pentru Silvana

ca sa vezi ca nu bat campii, una din imaginile pe care, desi nu ne-ai dat ocazia  sa le vedem cu tine, am incercat sa mi-o inchipui.

@Horia

*****.com este mailul meu curent; da-mi te tog o adresa de reply; nici telefonul nu ti l-am retinut din seara de pe chat...

Si, din pacate, ultimile 2

Atat am gasit, dar sper ca v-am provocat destul, astfel incat pana cand ne vom revedea sa puteti umple albumul cu propriile voastre versiuni.

Aaaa!  inceput de Octavian,
Octavian POP

inca 2

Inca 3

Hai ca am gasit si prima poza!

poate reusim sa mentinem blogul impreuna!

La comentariuel Ginei:

"Da' m-ai gasit pe mine Minitehnicus cu "hai sa facem blog"!

N-am eu frate veleitati de-astea.Vezi daca poti sa dai de Ispas.

Iti atasez lista cu cei pe care pana acum i-am contactat.
ne auzim,

Gina"

    am incercat sa fac eu primul pas.  nu este chiar usor sa publicam posturi individuale, dar ma gandesc ca este o formula usoara de comunicare; accesul la blog se face facil. parola este " ............ "  putem incerca si alte variante, asta mi-a venit in minteacum.  vom comunica parola intre noi, prin mail, dar poate fi usor dedusa.

ok?
start.