"As Time Goes By" - Horia Garbea 12C

„As Time Goes By”

În mod destul de ciudat, sau poate nu, amintirile din liceu s-au estompat destul de mult. Cele din facultate mi s-au șters însă aproape de tot. Cu excepția, din fericire, a materiei predate. Poate sub presiunea evenimentelor care au urmat îndată după liceu: șocul facultății cu un mediu social mult mai pestriț decît cel din liceu între colegi, dar și cu profesori de alt calibru, mai ales la materii tehnice, unde la liceu predau niște inginerași fugiți din fabrici. Apoi intrarea în lumea literară pe care voiam s-o cuceresc și ostilitatea celor din jur, care acum îngălbenește prin filele de la CNSAS.

Nu mi-am cerut dosarul, mi-ajunge patalamaua că n-am avut relații cu instituția. Pe cei care au scris îi va judeca doar D, eu nu am vocația. Din liceu îmi amintesc strict chestiile extra-curriculare cum se zice acum: singurul meci „oficial” în care am apărat poarta echipei 11C și destule la care am fost spectator, niște done de bridge cu scorul scris pe tablă cu creta, niște meciuri de badminton, gazeta de perete, sesiunile de developat poze și memorabila -în sine- zugrăvire a clasei. Desigur și frumoasa bibliotecă unde am citit ore în șir și pe care am revăzut-o, ca invitat, recent.

Dintre orele de curs efective îmi amintesc doar una de română la care am prezentat piesa „Răceala” de Sorescu, ce nu era în programă, și una de sociologie sau cam așa ceva în care am scris primul meu poem serios, ce figurează în volumul de debut din 1993. Anumite materii care sigur erau în programă: biologie, chimie, geografie, istorie nu mi-au lăsat nicio amintire: nici „tehnică” (materia predată), nici sentimentală. Poate unele idei au rămas fără a mai reține de unde le am. Difuz. Știu sigur că am făcut „Rezistența” cu un tip care arbitra și meciuri de fotbal. Dar nu am nicio noțiune de atunci a materiei pe care o predau eu azi și din care îmi cîștig în modul cel mai concret existența.

Am fost odată cu Gina la TVR la o emisiune la care Mircea Sântimbreanu întreba elevii „ce vor fi ei în anul 2000” (eram în 1980 cred). Eu i-am zis bătrînului – cum mi se părea, deși avea 54 de ani – că voi fi scriitor. El m-a prevenit de ce dificultăți mă așteaptă. Cînd îl întîlneam apoi, după 90, făcea haz: ziceai că o să ai două cărți în 2000, uite e `98 și ai vreo șapte! Ce nu știam niciunul, era că el nu va prinde anul 2000. I-au lipsit vreo 3 luni.  

Presupun că mulți dintre profesori sau stins. Plecarea lor mi-a rămas neștiută și indiferentă cînd mă gîndesc la cîți prieteni am pierdut dintre colegii de scris și dintre mentorii mei, începînd cu Ulici și Naghiu, D. Solomon și Ghițulescu și alții, zeci. Îmi amintesc concret, ca profesori, poate și pentru că le-am întîlnit după aceea mai des, dar cert și pentru vocația lor de doamnele Paula Litman, ulterior redactor la Hasefer (ne vedeam la fiecare tîrg de carte, acum s-a retras de acolo), și Anca Stan de la care îmi pare rău că n-am învățat mare lucru în domeniul strict al matematicii. Mi se pare acum ca și atunci că programa era tîmpită, punea accent pe structuri algebrice și analiză, dar o analiză piezișă. Din fericire, la facultate, în trei cursuri mi s-au scos astea din cap. Am dat ani de zile meditații la matematică (mai exact 1982-1990) și la fizică la care în facultate eram as, lucru pe care în LMV nu l-a observat nimeni. Acum predau și matematică aplicată și mă mir încă de stupiditatea programei liceale. Un inginer, un biolog, un medic nu au ce face cu acele noțiuni și de-asta nici nu se învață și ajung la facultate bîtă, de trebuie să-i conving cu greu că integrala nu e un monstru înfricoșător, ci o biată suprafață care se poate aproxima printr-o sumă de dreptunghiuri.

Așa că și uitarea, fiind „scrisă în legile omenești”, aștept amintirile care îmi vor stîrni alte amintiri. Pentru că, orice s-ar spune, nu mai știu exact cum era, dar era bine, era un timp edenic, atît de scurt totuși într-o viață care s-a grăbit atît de tare de-atunci.

(cîntecul din titlu a fost compus de Herman Hupfeld în 1931 și a devenit celebru în 1942 cînd Dooly Wilson, personajul Sam l-a cîntat în filmul „Casablanca” unde era laimotiv).

Horia Gârbea, elev, clasa 12 C